”O întrebare mai elementară este mai întâi: Ce este trauma? Așa cum folosesc eu cuvântul, „traumă” este o rană interioară, o ruptură
sau o divizare de durată în interiorul sinelui din cauza unor evenimente dificile sau dureroase. Conform acestei definiții, trauma este în primul rând ceea ce se întâmplă în interiorul cuiva ca urmare a evenimentelor dificile sau dureroase care se abat asupra sa; nu este vorba de evenimentele în sine. „Trauma nu este ceea ce ți se întâmplă, ci ceea ce se întâmplă în interiorul tău”, este modul în care o formulez eu. Gândiți-vă la un accident de mașină în care cineva suferă o contuzie: accidentul este ceea ce s-a întâmplat; rana este ceea ce durează. În mod similar, trauma este o rană psihică, depusă în sistemul nostru nervos, în minte și în corp, care durează mult după incidentul (sau incidentele) care a(u) avut loc, putând fi declanșată în orice moment. Este o constelație de greutăți, compusă din rana în sine și din poverile reziduale pe care rănile noastre le impun asupra trupurilor și sufletelor noastre: emoțiile nerezolvate pe care ni le vizitează; dinamica de adaptare pe care o dictează; scenariile tragice sau melodramatice sau nevrotice pe care le trăim fără să vrem, dar inexorabil; și, nu în ultimul rând, prețul pe care acestea îl au asupra corpului nostru.
Atunci când o rană nu se vindecă de la sine, se vor întâmpla două lucruri: poate rămâne în stare brută sau, mai frecvent, poate fi înlocuită de un strat gros de țesut cicatricial. Fiind o rană deschisă, aceasta este o sursă continuă de durere și un loc în care putem fi răniți iar și iar de cel mai mic stimul. Ne obligă să fim mereu vigilenți – îngrijindu-ne mereu rănile, ca să spunem așa – și ne lasă limitați în capacitatea noastră de a ne mișca flexibil și de a acționa cu încredere, pentru a nu fi răniți din nou. Cicatricea este preferabilă, oferind protecție și menținând țesuturile împreună, dar are dezavantajele sale: este strânsă, dură, inflexibilă, incapabilă să crească, o zonă de amorțeală. Carnea originală sănătoasă, vie, nu se regenerează.
Rană crudă sau cicatrice, trauma nerezolvată este o constricție a sinelui, atât fizică, cât și psihică. Ea ne constrânge capacitățile înnăscute și generează o distorsiune durabilă a viziunii noastre asupra lumii și a celorlalți oameni. Trauma, până când nu o rezolvăm, menține ne blochează în trecut, ne privează de bogățiile momentului prezent, limitând ceea ce putem fi. Impulsionându-ne să suprimăm părțile rănite și nedorite ale psihicului, ne fragmentează sinele. Până când nu este văzut și recunoscut, este, de asemenea, o barieră în calea creșterii. În multe cazuri, ca în cazul meu, distruge sentimentul de valoare al unei persoane, otrăvește relațiile și subminează aprecierea pentru viața însăși. La începutul copilăriei, poate chiar să interfereze cu dezvoltarea sănătoasă a creierului. Și, după cum vom fi martori, trauma este un antecedent și un factor care contribuie la bolile de toate felurile de-a lungul întregii vieți.
Luate împreună, aceste efecte constituie un obstacol major și fundamental în calea prosperității pentru foarte mulți oameni. Pentru a-l cita încă o dată pe Peter Levine, „Trauma este probabil cea mai evitată, ignorată, minimalizată, negată, neînțeleasă și netratată
cauză a suferinței umane”