„Nimic nu este cu adevărat mai inuman decât relațiile interumane bazate pe morală. Când un om oferă pâine pentru a fi caritabil, când trăiește cu o femeie pentru a fi fidel, când mănâncă alături de un negru pentru a nu fi rasist şi când refuză să ucidă pentru a fi pacifist, el este de fapt rece ca o piatră. De fapt el nu vede cu adevărat cealaltă persoană. Un pic mai puțin înghețată este bunăvoința ce apare din milă, care încearcă să îndepărteze suferința întrucât privirea ei e dezgustătoare.
Nu există vreo formulă prin care putem produce căldura autentică a iubirii. Ea nu poate fi copiată. Nu ți-o poți autoinduce și nu o poți stimula străduindu-te să trăiești anumite emoții sau dedicându-ți viața în mod solemn servirii umanității. Fiecare are iubire, doar că ea poate apărea doar când omul devine convins de imposibilitatea şi de frustrarea încercării de a se iubi pe sine. Această convingere nu va apărea ca urmare a condamnărilor, a urii de sine sau descriind iubirea de sine prin tot felul de invective.” (Watts, 2015, p. 136)